Apartament TEP

Spațiul apartamentului TEP s-a nascut din dorința beneficiarilor de a-și construi o enclavă în interiorul propriului oraș astfel încât să se simtă ca în vacanță odată ce pășesc în spațiul intim al propriului cămin.

Aceștia ne-au invitat să le gândim locuința odată cu finalizarea structurii de beton a blocului de locuințe din care face parte. Astfel am avut posibilitatea să generăm propria propunere planimetrică în interiorul tramei structurale a stâlpilor cu condiția respectării golurilor de fereastră, a ghenelor verticale și a accesului către casa de scară.

Din punct de vedere planimetric, dinamica familiei ne-a îndrumat să dezvoltăm 3 sâmburi principali: zona de zi - spațiul comun al familiei cu baie pentru vizitatori, zona părinților – compusă din dressing, dormitor si baie matrimonială și zona copilului – compusă din dormitor, baie și birou / activity room. Cei trei sâmburi sunt legați prin intermediul unor locuri care acomodează diverse funcțiuni complementare și teme astfel încât să îndeplinească mai mult decât rolul unor spații de tranziție, oferind continuitate conceptului general.

Volumetric, trama exagerat de joasă a grinzilor amplasate la 2.30 m față de cota de călcare ne-a motivat să găsim o metodă prin care să atenuăm efectul vizual al acestora și să obținem o uniformitate perceptivă a înălțimii tavanului. Soluția a fost curbarea schimbării de plan dintre câmp și grinzi, generând astfel tavanele boltite care marchează locurile casei. Pentru a dilua mai mult prezența grinzilor și a stâlpilor, am apelat la suprafețe vibrate cu ajutorul cărora am marcat subtil trecerea de la o funțiune la alta. Funcțiunea precede forma.

Din punct de vedere estetic, pentru a tinde spre caracterul căutat de către beneficiari, am ales să negociem influențe art deco într-o cheie contemporan-minimalistă, balansând cu ajutorul lemnului de stejar natur și a suprafețelor albe texturate / diafane greutatea materialelor scumpe. Pentru a evita un efect strident prin alăturarea acestor materiale, am acordat o atenție sporită proporției și ponderii acestora, rezumându-ne să folosim plăcie ceramice mari doar pentru piesele etalon ale fiecărui spațiu, iar alama ca accent.

Lumina joacă la rândul ei un rol foarte important în generarea mai multor tipuri de atmosferă și pune în valoare materialitatea pieselor de mobilier.